Ce este petiţia?
Prin petiție se înțelege cererea, reclamația, sesizarea sau propunerea formulată în scris ori prin poștă electronică, pe care un cetățean sau o organizație legal constituită o poate adresa autorităților și instituțiilor publice centrale și locale, serviciilor publice descentralizate ale ministerelor și ale celorlalte organe centrale, companiilor și societăților naționale, societăților comerciale de interes jutețean sau local, precum și regiilor autonome, denumite în continuare autorități și instituții publice.
Condiţie de validitate: orice petiţie trebuie să fie semnată şi să conţină datele complete de identificare a petentului. Petiţiile anonime sau cele în care nu sunt trecute datele de identificare a petiţionarului nu se iau in considerare şi se clasează.
Autorităţile publice sunt obligate să răspundă petiţiei în termen de 30 de zile de la înregistrarea ei în documentele autorităţii vizate, indiferent dacă soluţia este favorabilă sau nefavorabilă.
Din punct de vedere legal, la petiţiile prezentate personal, data petiţiei este considerată data la care a fost înregistrată la unitatea destinatară.
În situaţia în care aspectele sesizate prin petiţie necesită o cercetare mai amănunţită, conducătorul autorităţii sau instituţiei publice poate prelungi termenul de 30 de zile cu cel mult 15 zile.
Dacă petiţia este greşit direcţionată (petentul nu a ştiut care este autoritatea competentă să îi rezolve cererea), instituţia care a primit-o trebuie să o trimită în termen de 5 zile autorităţii sau instituţei în ale cărei atribuţii intră rezolvarea ei şi să informeze petentul despre aceasta. Pentru soluţionarea petiţiei de către autoritatea sesizată vor mai trece 30 de zile.
Răspunsul la petiţie trebuie să includă şi temeiul legal în baza căruia a fost formulată soluţia comunicată.
Pentru ca fiecare cetăţean să se poată folosi de acest drept, petiţiile sunt scutite de taxă.
Articolul 51 din Constituţia României
Dreptul de petiţionare
1. Cetăţenii au dreptul să se adreseze autorităţilor publice prin petiţii formulate numai în numele semnatarilor.
2. Organizaţiile legal constituite au dreptul să adreseze petiţii exclusiv în numele colectivelor pe care le reprezintă.
3. Exercitarea dreptului de petiţionare este scutită de taxă.
4. Autorităţile publice au obligaţia să răspundă la petiţii în termenele şi în condiţiile stabilite potrivit legii.
Articolul 2 din Legea 233/2002
Prin petiţie se înţelege cererea, reclamaţia, sesizarea sau propunerea formulată în scris, ori prin poştă electronică, pe care un cetăţean sau o organizaţie legal constituită o poate adresa autorităţilor şi instutuţiilor publice centrale şi locale, serviciilor publice descentralizate ale ministerelor şi ale celorlalte organe centrale, companiilor şi societăţilor naţionale, societăţilor comerciale de interes judeţean şi local, precum şi regiilor autonome.