PATRU ARESTAȚI PREVENTIV ȘI UNUL LA DOMICILIU PENTRU TENTATIVĂ LA OMOR ȘI TULBURAREA ORDINII ȘI LINIȘTII PUBLICE
La data de 16 decembrie a.c., procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila a reținut, pe bază de ordonanță, pentru 24 de ore, cinci tineri cu vârstele cuprinse între 16 și 19 ani, pentru comiterea infracțiunilor de tentativă la omor calificat și tulburarea ordinii și liniștii publice.
În urma probatoriului administrat și a activităților efectuate de către procurorul de caz și, pe bază de delegare, de polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Brăila a reieșit faptul că, la data de 5 decembrie a.c., în jurul orei 16:30, cei cinci tineri, în baza unei înțelegeri anterioare, în timp ce se aflau pe strada Transilvaniei, din municipiu, fiind înarmați cu obiecte contondente, respectiv macete, bâtă și sabie, ar fi atacat doi bărbați de 31 și 37 de ani, lovindu-i în zona capului.
Totodată, în cadrul cercetărilor efectuate, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Brăila, sprijiniți de polițiști de la alte structuri, au efectuat 28 de percheziții domiciliare și au pus în executare 5 mandate de aducere.
În urma activităților, au fost descoperite și ridicate mai multe obiecte contondente și alte bunuri de interes pentru cauză.
La data de 17 decembrie, judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Brăila a admis propunerea Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila şi a dispus arestarea preventivă a patru tineri, pentru 30 de zile. Față de celălalt tânăr, de 18 ani, instanța a dispus măsura arestului la domiciliu, pentru 30 de zile.
Menționăm faptul că măsurile dispuse în cadrul dosarului penal reprezintă o etapă a procesului penal, conform Codului de procedură penală, care nu înfrâng în niciun fel principiul prezumției de nevinovăție.


