ACȚIUNILE POLIȚIȘTILOR IN ULTIMELE 24 DE ORE
Principalele misiuni desfășurate de polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brăila, în ultimele 24 de ore au fost menținerea ordinii și liniștii publice, prevenirea și combaterea infracționalității de orice fel și creșterea gradului de siguranță rutieră.
Polițiștii au acționat, la nivelul întregului județ pentru a preveni faptele antisociale, organizând 14 acțiuni și au intervenit la 25 de evenimente, dintre care 18 au fost sesizate de cetățeni prin 112.
Polițiștii au constatat 151 de fapte care au perturbat ordinea și liniștea publică. În toate aceste cazuri, intervențiile au fost imediate și ferme pentru liniștea cetățenilor care ar fi putut fi afectați. În acest sens, au fost aplicate amenzi în valoare de peste 54.000 de lei.
Polițiștii au fost prezenți pe drumurile publice din județ, cu aparatele alcooltest și drugtest, pentru depistarea conducătorilor auto care aleg să conducă vehicule sub influenţa alcoolului sau a substanţelor interzise.
Pentru menținerea siguranței rutiere, cinci șoferi au rămas fără permis de conducere după ce au pus în pericol siguranța altor participanți la trafic.
De asemenea, au fost oprite din a circula pe drumurile publice patru autovehicule care nu prezentau siguranță în trafic.
În cadrul acțiunilor, polițiștii din cadrul Secției 1 Poliție Rurală Brăila, în jurul orei 19:00, au fost sesizați cu privire la faptul că o persoană s-ar fi urcat la volan sub influența alcoolului.
Polițiștii sesizați s-au deplasat la locul indicat, mai exact în localitatea Mihail Kogălniceanu unde au identificat autoturismul în cauză.
Întrucât emana halenă alcoolică, șoferul a fost testat cu aparatul etilotest din dotare, rezultând o valoare de 1,13 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Acesta a fost condus la spital, în vederea recoltării de mostre biologice, pentru stabilirea cu exactitate a alcoolemiei.
În cauză, cercetările sunt continuate pentru stabilirea situației de fapt.
Polițiștii vor continua să acționeze pentru prevenirea întregului fenomen infracțional!


