ACȚIUNILE POLIȚIȘTILOR IN ULTIMELE 24 DE ORE
Principalele misiuni desfășurate de polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brăila, în ultimele 24 de ore au fost menținerea ordinii și liniștii publice, prevenirea și combaterea infracționalității de orice fel și creșterea gradului de siguranță rutieră.
Polițiștii au acționat, la nivelul întregului județ pentru a preveni faptele antisociale, organizând 11 acțiuni și au intervenit la 35 de evenimente, dintre care 34 au fost sesizate de cetățeni prin 112.
Polițiștii au constatat 55 de fapte care au perturbat ordinea și liniștea publică. În toate aceste cazuri, intervențiile au fost imediate și ferme pentru liniștea cetățenilor care ar fi putut fi afectați. În acest sens, au fost aplicate amenzi în valoare de peste 25.000 de lei.
Pentru menținerea siguranței rutiere, trei șoferi au rămas fără permis de conducere după ce au pus în pericol siguranța altor participanți la trafic.
***
La data de 28 noiembrie a.c., la ora 20:20, polițiști din cadrul Secției 2 Poliție Rurală Brăila, au observat în trafic, în localitatea Valea-Cânepii, un tânăr de 22 de ani, din comuna Viziru.
Tânărul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind zero.
În urma verificărilor efectuate în bazele de date, a rezultat că acesta are dreptul de a conduce suspendat.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul având exercitarea dreptului de a conduce suspendată.
Polițiștii vor continua să acționeze pe raza județului pentru prevenirea oricăror evenimente rutiere și pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică!


