ACȚIUNEA POLIȚIȘTILOR PENTRU CREȘTEREA GRADULUI DE SIGURANȚĂ ȘCOLARĂ ÎN INCINTA ȘI ZONA ADIACENTĂ A UNITĂȚILOR DE ÎNVĂȚĂMÂNT
Siguranța școlară reprezintă o prioritate pentru Inspectoratul de Poliție Județean Brăila. În acest context, astăzi, 21 ianuarie a.c., polițiști din cadrul Biroului Siguranță Școlară, Biroului Ordine Publică, Serviciului Criminalistic și Biroului Proximitate au desfășurat activități specifice în incinta și zona adiacentă Școlii Gimnaziale „Dimitrie Cantemir” din municipiul Brăila.
Acțiunea a fost organizată în cadrul Planului Cadru de acțiune pentru creșterea gradului de siguranță școlară și a avut ca scop respectarea prevederilor legale în vigoare, prevenirea faptelor antisociale și menținerea unui climat de ordine și siguranță publică în proximitatea unităților de învățământ.
Pe parcursul activităților, polițiștii au purtat discuții cu elevii și cadrele didactice, axate pe prevenirea delincvenței juvenile, a violenței în mediul școlar, a consumului de substanțe interzise, precum și pe responsabilizarea minorilor în ceea ce privește respectarea normelor de conduită socială.
De asemenea, au avut loc discuții cu reprezentanții conducerii unității de învățământ, în vederea consolidării cooperării instituționale și identificării unor măsuri comune pentru creșterea nivelului de siguranță al elevilor.
Activitatea desfășurată a condus la:
– creșterea vizibilității polițiștilor în incinta și în zona adiacentă unității de învățământ;
– descurajarea comportamentelor antisociale în rândul elevilor;
– menținerea unui climat de ordine și siguranță publică în mediul școlar.
Polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Brăila vor continua acțiunile preventive pentru protejarea elevilor și a personalului din unitățile de învățământ și pentru prevenirea faptelor de natură infracțională.


