ACȚIUNEA POLIȚIȘTILOR BRĂILENI. 5 PERCHEZIȚII EFECTUATE ȘI ARTICOLE PIROTEHNICE RIDICATE
În contextul Planulului de acțiune „PIROTEHNIC”, desfășurat la nivel național, la data de 30 decembrie a.c., polițiștii din cadrul Biroului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Brăila au efectuat două percheziții domiciliare în municipiu și una în comuna Traian.
În urma activităților desfășurate, polițiștii au descoperit la una dintre locațiile din municipiu, ce aparține unei femei în vârstă de 35 de ani, 7 kg. de articole pirotehnice din categoriile P1 și F2, în valoare de aproximativ 650 lei, deținute fără drept.
Întreaga cantitate de articole pirotehnice a fost ridicată în vederea indisponibilizării și continuării cercetărilor în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de deținerea de articole pirotehnice din categoriile P1, F2, F3, F4 în scopul comercializării, fără drept prevăzută de Legea 126/1995 privind regimul materiilor explozive.
De asemenea, la aceeași dată, polițiștii din cadrul Biroului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Brăila cu sprijinul polițiștilor Biroului Ordine Publică, au efectuat două percheziții domiciliare în municipiu.
În urma activităților desfășurate , polițiștii au descoperit la una dintre locații, proprietatea unui bărbat de 46 de ani din Brăila, 5 kg. de articole pirotehnice din categoria P1 în valoare de aproximativ 300 lei, deținute fără drept.
Cantitatea de articole pirotehnice a fost ridicată în vederea indisponibilizării și continuării cercetărilor în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de deținerea de articole pirotehnice din categoriile P1, F2, F3, F4 în scopul comercializării, fără drept prevăzută de Legea 126/1995 privind regimul materiilor explozive.
*
Articolele pirotehnice, doar cele de divertisment din categoria F1 pot fi puse la dispoziție, pe piață, doar persoanelor care au împlinit vârsta de 16 ani.
Articolele pirotehnice din categoriile F2, F3, F4, T1, T2, P1 și P2 nu pot fi comercializate persoanelor fizice, fiind destinate specialiștilor autorizați.
Organizarea de jocuri cu articole pirotehnice de divertisment din categoriile F2, F3 și F4 este permisă numai în condițiile în care există acordul primăriei, al inspectoratului pentru situații de urgență județean și avizul inspectoratului județean de poliție, pe a cărui rază se execută jocurile respective.
Actiunile continuă și în perioada următoare.


