SĂRBĂTORI DE CRĂCIUN ÎN SIGURANȚĂ
Sărbători de Crăciun în siguranță
Ca de fiecare dată, înainte de sărbători, la nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Brăila au fost luate măsuri suplimentare pentru a preveni producerea unor evenimente grave și pentru a asigura intervenția rapidă în situații de pericol, astfel încât toţi cetăţenii să îşi petreacă Sfintele Sărbători de Crăciun în linişte.
Cei peste 780 de polițiști planificați în serviciu în perioada 25-29 decembrie a.c., vor acționa pe două paliere: unul este cel de prevenire și descurajare, iar al doilea este de combatere a faptelor antisociale și de impunere fermă a legii.
Una dintre prioritățile acestor zile va fi asigurarea unui trafic fluent și în siguranță. Începând de mâine, când cei mai mulți dintre românii care au ales să petreacă sărbătorile departe de casă, dispozitivele de polițiști rutieri vor fi prezente pe toate drumurile intens circulate.
Pe timpul minivacanței, zilnic, polițiștii rutieri vor fi în stradă, în special în locurile cu risc crescut de producere a accidentelor și în locurile cu trafic intens. Având în vedere că valorile de trafic vor fi crescute în această perioadă, ca în orice minivacanță, rugăm conducătorii auto să manifeste înțelegere și mai ales răbdare față de ceilalți participanți la trafic.
Pentru descurajarea șoferilor, care, în ciuda pericolului nu respectă regimul legal de viteză, atragem atenția că polițiștii rutieri vor acționa zilnic cu aparatele radar. De asemenea, vor fi organizate acțiuni pentru depistarea șoferilor care conduc sub influența băuturilor alcoolice sau a substanțelor interzise.
Recomandăm conducătorilor auto să adopte o conduită preventivă în trafic și să nu pornească la drum înainte de a verifica starea traseului pe care urmează să îl parcurgă sau dacă nu au autovehiculul echipat corespunzător.
În această perioadă, polițiștii de la arme, explozivi și substanțe periculoase, împreună cu polițiștii de la celelalte structuri au intensificat acțiunile de prevenire și combatere a evenimentelor cauzate de folosirea ilegală a articolelor pirotehnice. Până la acest moment polițiștii au indisponibilizat peste 1.000 de kg de materiale pirothenice, în valoare de peste 120.000 de lei.
Totodată, pe această cale recomandăm cetățenilor:
- Manifestați atenție sporită în special față de copii, persoanele bolnave cronic și față de cele în vârstă, care sunt vulnerabile în astfel de perioade;
- Asigurați-vă că încuiați locuința când plecați de acasă!
- Aveți mare grijă de bunurile dumneavoastră atunci când vă aflați la piață, în magazine, dar și în mijloacele de transport în comun!
- Nu folosiți materiale pirotehnice, decât în condițiile și în locurile permise de lege.
- Recomandăm tuturor cetăţenilor să aibă în vedere un minim de măsuri de autoprotecţie, pentru a petrece minivacanța de Crăciun în liniște și siguranță!
Vă asigurăm că siguranța dumneavoastră este prioritatea noastră!