28 Noiembrie 2025Sursa: IPJ BRĂILA

RECOMANDĂRI PENTRU O MINIVACANȚĂ ÎN SIGURANȚĂ

Păstrați prudența ca să păstrați buna dispoziție

 

        Târgurile din perioada sărbătorilor sunt locuri pline de lumină, muzică și voie bună. Totuși, aglomerația, graba și diversitatea activităților pot crea situații în care este nevoie de mai multă atenție. În acest context, astăzi, 28 noiembrie 2025, polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brăila – Compartiment Analiza și Prevenirea Criminalității au discutat cu cetățenii prezenți la Târgul de Crăciun organizat de Primăria Brăila, prilej cu care au transmis informații preventive referitoare la modurile de operare preferate de infractori în această perioadă.