POLIȚIȘTII RUTIERI BRĂILENI CONTINUĂ ACȚIUNILE TIP ”BLITZ”
La data de 19 noiembrie a.c., în intervalul orar 18:00-20:00, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Brăila au fost desfășurat o acțiune de tip ’’BLITZ’’, pe raza comunei Viziru și Gropeni, pe DN 21 și DJ 212.
Astfel, polițiștii Serviciului Rutier au acționat pe linie rutieră, în scopul creșterii vizibilității poliției în stradă și reducerea riscului rutier.
Depistarea celor care conduc sub influența băuturilor alcoolice sau a substanțelor cu efect psihoactiv, și care reprezintă un real pericol pentru toți participanții la trafic a fost unul dintre obiectivele polițiștilor în cadrul acțiunii.
Astfel, au fost aplicate 28 de sancțiuni contravenționale, 4 dintre acestea pentru abaterile săvârșite de bicicliști, 12 pentru nerespectarea regimului legal de viteză, 1 pentru alcool și 11 pentru alte abateri, în valoare totală de 13.920 de lei.
În urma abaterilor constatate, au fost reținute 3 permise de conducere și un certificat de înmatriculare.
Astfel de acțiuni vor continua având ca scop reducerea riscului rutier!


