POLIŢIŞTII BRĂILENI SUNT ÎN CONTINUARE LA DATORIE PENTRU O MINIVACANȚĂ ÎN SIGURANȚĂ
În contextul minivacanţei și a sărbătoririi Rusaliilor, poliţiştii brăileni se află la datorie, pentru asigurarea unui climat optim de ordine şi siguranţă publică, fluidizarea traficului rutier şi prevenirea accidentelor rutiere.
Astfel, în perioada 10 - 12 iunie a.c., poliţiştii au intervenit la 126 de evenimente, dintre acestea 108 fiind sesizate prin Serviciul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112.
De asemenea, au fost organizate și desfășurate 43 de acțiuni și au fost aplicate 437 de sancțiuni contravenționale, valoarea totală a acestora fiind de 181.815 de lei.
Pentru abaterile constatate la regimul rutier, polițiștii au reținut în vederea suspendării executării dreptului de a conduce 22 de permise de conducere și au retras 11 certificate de înmatriculare.
În cele trei zile care s-au încheiat nu au fost înregistrate evenimente deosebite, motiv pentru care le mulțumim cetățenilor care au înțeles să petreacă sărbătoarea Rusaliilor cu respectarea legii.
Având în vedere că este ultima zi din această minivacanță, polițiștii vor intensifica măsurile de creștere a siguranței rutiere, pentru o călătorie lipsită de accidente.
În acest context, recomandăm respectarea tuturor regulilor de circulație rutieră și adaptarea permanentă a vitezei la condiţiile de drum!
Vă dorim să vă bucurați în continuare de sărbători liniștite!


