28 Octombrie 2022Sursa: IPJ Brăila

Buletin informativ

Plasat sub control judiciar

 

La data de 26 octombrie a.c., polițiști din cadrul Biroului Proximitate au reținut pe bază de ordonanță pentru 24 de ore, un tânăr, în vârstă de 29 de ani, din municipiul Brăila, cercetat în cadrul unui dosat penal întocmit pentru săvârșirea infracțiunii de încălcarea măsurilor dispuse prin ordinul de protecție în formă continuată.

În fapt, la data de 3 și 4 octombrie, tânărul ar fi încălcat de trei ori măsurile dispuse prin ordinul de protecție emis de Judecătoria Brăila, constând în aceea că s-a apropiat la mai puțin de 50 de metri de soția sa și de locul de muncă al acesteia și a contactat-o printr-un apel video pe telefonul mobil.

 

La data de 27 octombrie a.c., Judecătoria Brăila a dispus măsura controlului judiciar față de acesta, pentru o perioadă de 60 de zile.

  •  

Cercetați penal pentru conducerea sub influența alcoolului

 

Ieri, în jurul orei 17:54, polițiști din cadrul Serviciului Rutier, au oprit în trafic un bărbat, în vârstă de 45 de ani, din satul Chiscani, în timp ce conducea un autovehicul pe DE 584, pe raza localității Vărsătura.

 

Întrucât emana halenă alcoolică, bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând faptul că avea o îmbibație alcoolică de 0,81 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind condus la spital pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

 

Pe numele șoferului a fost întocmit dosar penal în care se continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.

 

  •  

 

Tot ieri, 27 octombrie a.c., în jurul orei 19:20, polițiști din cadrul Secției 2 Poliție Rurală Brăila, au oprit în trafic un bărbat, în vârstă de 54 de ani, din Brăila, în timp ce conducea un autovehicul pe DN 22, pe raza localității Scorțaru-Vechi.

 

Întrucât emana halenă alcoolică, bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând faptul că avea o îmbibație alcoolică de 0,43 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind condus la spital pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

 

Pe numele șoferului a fost întocmit dosar penal în care se continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.