15 Septembrie 2022Sursa: IPJ Brăila

ACȚIUNI PENTRU COMBATEREA NERESPECTĂRII REGIMULUI LEGAL DE VITEZĂ

Ieri, 14 septembrie a.c., polițiști din cadrul Serviciului Rutier, Biroului Rutier, Poliției Orașului Făurei, Poliției Orașului Ianca și Poliției Orașului Însurăței au acționat, în intervalul orar 11:00-19:00, pe raza județului Brăila, pentru combaterea nerespectării regimului legal de viteză, fiind folosite aparatele radar în sistem ”cascadă”.

 

Având în vedere faptul că, la nivel național, viteza neadaptată condițiilor de drum și cea neregulamentară se regăsesc constant printre primele cauze generatoare de accidente rutiere, acțiunea a avut ca scop reducerea acestora și creșterea vizibilității polițienești pe drumurile naționale și europene de pe raza județului Brăila, precum și pe principalele străzi din municipiul Brăila.

 

Cu această ocazie, polițiștii au aplicat 207 sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea normelor privind circulația pe drumurile publice, prevăzute de O.U.G. 195/2002, valoarea totală a amenzilor fiind de peste 107.590 de lei.

 

Dintre sancțiunile aplicate, 158 au fost pentru depășirea vitezei legale, 3 pentru depășirea neregulamentară, 21 pentru neportul centurii de siguranță, 4 pentru lipsa inspecției tehnice periodice și 21 pentru alte abateri.

 

De asemenea, polițiștii au reținut 17 permise de conducere, dintre care 14 pentru nerespectarea regimului legal de viteză, 3 pentru depășire neregulamentară  și au retras 5 certificat de înmatriculare.

 

Aceste acțiuni vor continua pe raza întregului județ în vederea conștientizării de către toți participanții la trafic a riscurilor la care se expun prin nerespectarea regulilor de circulație!