14 Octombrie 2022Sursa: IPJ Brăila

ACȚIUNI DESFĂȘURATE DE POLIȚIȘTI PENTRU MENŢINEREA UNUI CLIMAT DE ORDINE ŞI SIGURANŢĂ PUBLICĂ

Poliţiştii brăileni acţionează, permanent, în municipiu şi judeţ, pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale, în special a celor comise cu violenţă, pentru menţinerea climatului de ordine şi siguranţă publică, precum și pentru reducerea riscului rutier.

 

Ieri, 13 octombrie a.c., poliţiştii brăileni sprijiniți de jandarmi, au acţionat în municipiu şi pe raza județului pentru prevenirea şi combaterea faptelor ilicite.

 

De asemenea, polițiștii rutieri au acționat, atât pentru conștientizarea de către cetățeni a riscurilor la care se expun prin nerespectarea normelor privind circulația pe drumurile publice, cât și pentru reducerea numărului accidentelor rutiere.

 

Astfel, au fost organizate și desfășurate 14 acțiuni și s-a intervenit la 29 de evenimente, 26 dintre acestea fiind sesizate prin apel SNUAU 112.

Pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat 130 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 54.585 de lei.

Totodată, ca măsură complementară, polițiștii rutieri au reținut în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce 7 permise de conducere și au retras 7 certificate de înmatriculare.

Exemplu:

La data de 13.10.2022, în intervalul orar 14:00-22:00, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Brăila, au desfășurat pe raza de competență a Secției 1 Poliție Rurală și a municipiului Brăila, o acțiune pentru reducerea riscului rutier și creșterea gradului de siguranță rutieră în rândul participanților la trafic.

În urma activităților au fost aplicate 47 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 16.725 de lei, dintre care 44 conform O.U.G. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, 3 conform Legii 61/1991.

 

Dintre acestea, 19 sancțiuni au fost aplicate pentru neportul centurii de siguranță și utilizarea necorespunzătoare a telefonului mobil, 7 pentru viteză, 4 pentru I.T.P. expirat și 17 pentru alte abateri.

 

De asemenea, au fost reținute în vederea suspendării 3 permise de conducere și ridicate 4 certificate de înmatriculare.

 

În continuare polițiștii brăileni vor acționa pe raza întregului județ, pentru prevenirea și combaterea întregului fenomen infracțional!