07 Aprilie 2022Sursa: IPJ Brăila

ACȚIUNI DESFĂȘURATE DE POLIȚIȘTI PENTRU MENŢINEREA UNUI CLIMAT DE ORDINE ŞI SIGURANŢĂ PUBLICĂ

Poliţiştii brăileni acţionează, permanent, în municipiu şi judeţ, pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale, în special a celor comise cu violenţă, pentru menţinerea climatului de ordine şi siguranţă publică, precum și pentru reducerea riscului rutier.

 

Ieri, poliţiştii brăileni sprijiniți de jandarmi, au acţionat în municipiu şi pe raza județului pentru prevenirea şi combaterea faptelor ilicite.

 

De asemenea, polițiștii rutieri au acționat, atât pentru conștientizarea de către cetățeni a riscurilor la care se expun prin nerespectarea normelor privind circulația pe drumurile publice, cât și pentru reducerea numărului accidentelor rutiere.

 

Astfel, au fost organizate și desfășurate 9 acțiuni și s-a intervenit la 39 de evenimente,  35 dintre acestea fiind sesizate prin apel SNUAU 112.

Pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat 138 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 43.455 de lei.

Totodată, ca măsură complementară, polițiștii rutieri au reținut în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce 4 permise de conducere și au fost retrase 4 certificate de înmatriculare.

În continuare polițiștii brăileni vor acționa pe raza întregului județ, pentru prevenirea și combaterea întregului fenomen infracțional!

 

 

Exemplu:

În acest sens, azi-noapte, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Brăila au acționat pe raza de competență pentru menținerea ordinii și siguranței publice în scopul prevenirii și combaterii faptelor privind criminalitatea stradală și a celor săvârșite cu violență.

 

În urma activităților, au fost legitimate 60 de persoane, verificate 18 societăți comerciale și controlate 31 de vehicule.

 

De asemenea, polițiștii au aplicat 14 sancțiuni contravenționale, în valoare de 6.525 de lei, dintre acestea 8 au fost aplicate la O.U.G. nr.195/2002 privind circulația pe drumurile publice, iar 6 la Legea nr. 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice.