ACȚIUNI DE AMPLOARE DESFĂȘURATE DE POLIȚIȘTI PENTRU MENŢINEREA UNUI CLIMAT DE ORDINE ŞI SIGURANŢĂ PUBLICĂ
ACȚIUNI DE AMPLOARE DESFĂȘURATE DE POLIȚIȘTI PENTRU MENŢINEREA UNUI CLIMAT DE ORDINE ŞI SIGURANŢĂ PUBLICĂ
Poliţiştii brăileni acţionează, permanent, în municipiu şi judeţ, pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale, în special a celor comise cu violenţă, pentru menţinerea climatului de ordine şi siguranţă publică, precum și pentru reducerea riscului rutier.
În perioada 09-11 decembrie a.c., poliţiştii brăileni sprijiniți de jandarmi, au acţionat în municipiu şi pe raza județului pentru prevenirea şi combaterea faptelor ilicite.
De asemenea, polițiștii rutieri au acționat, atât pentru conștientizarea de către cetățeni a riscurilor la care se expun prin nerespectarea normelor privind circulația pe drumurile publice, cât și pentru reducerea numărului accidentelor rutiere.
Astfel, au fost organizate și desfășurate 52 de acțiuni și s-a intervenit la 122 de evenimente, 99 dintre acestea fiind sesizate prin apel SNUAU 112.
Pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat 354 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 144.855 de lei.
Polițiștii rutieri au acționat pe principalele artere rutiere din județul Brăila, în vederea combaterii cauzelor generatoare de accidente de circulaţie.
Astfel, ca măsură complementară, polițiștii rutieri au reținut în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce 20 permise de conducere și au retras 32 certificate de înmatriculare.
Exemplu:
În noaptea de 10 spre 11 noiembrie a.c., în intervalul orar 19:00-02:00, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Ianca și Însurăței au desfășurat pe raza de competență, razii pentru menținerea climatului de ordine și siguranță publică cu scopul de a preveni și combate faptele săvârșite cu violență în mediul stradal.
În urma activităților, au fost legitimate 164 de persoane, controlate în trafic 78 de autovehicule, verificate 20 societăți comerciale și au fost efectuate mai multe testări alcoolscopice.
Au fost aplicate 27 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 12.545 de lei, 18 dintre acestea conform O.U.G. 195/2002, 5 conform Legii 61/1991 și 3 la alte acte normative, fiind reținute 4 certificate de înmatriculare.
În continuare polițiștii brăileni vor acționa pe raza întregului județ, pentru prevenirea și combaterea întregului fenomen infracțional!


