18 Iulie 2022Sursa: IPJ Brăila

ACȚIUNI DE AMPLOARE DESFĂȘURATE DE POLIȚIȘTI PENTRU MENŢINEREA UNUI CLIMAT DE ORDINE ŞI SIGURANŢĂ PUBLICĂ

Poliţiştii brăileni acţionează, permanent, în municipiu şi judeţ, pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale, în special a celor comise cu violenţă, pentru menţinerea climatului de ordine şi siguranţă publică, precum și pentru reducerea riscului rutier.

 

În perioada 15-17 iulie a.c., poliţiştii brăileni sprijiniți de jandarmi, au acţionat în municipiu şi pe raza județului pentru prevenirea şi combaterea faptelor ilicite.

 

De asemenea, polițiștii rutieri au acționat, atât pentru conștientizarea de către cetățeni a riscurilor la care se expun prin nerespectarea normelor privind circulația pe drumurile publice, cât și pentru reducerea numărului accidentelor rutiere.

 

Astfel, au fost organizate și desfășurate 42 de acțiuni și s-a intervenit la 180 de evenimente, 155 dintre acestea fiind sesizate prin apel SNUAU 112.

Pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat 275 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 123.970 de lei.

Totodată, ca măsură complementară, polițiștii rutieri au reținut în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce 14 permise de conducere și au retras 4 certificate de înmatriculare.

În noaptea de 15 spre 16 iulie a.c., în intervalul orar 22:00-06:00, polițiștii din cadrul Serviciului de Ordine Publică au desfășurat pe raza de competență, o acțiune pentru respectarea prevederilor legale privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecției persoanelor.

 

În urma activităților  desfășurate, au fost verificate 67 de obiective asigurate cu pază,  78 de agenți de securitate, 2 stații de comercializare carburanți, controlate 2 alarmări și 2 echipaje de intervenție privată.

Au fost aplicate 17 sancțiuni contravenționale conform prevederilor Legii 333/2003, în valoare totală de 4.800 de lei.

Exemplu:

 Pe raza municipiului Brăila au fost verificați mai mulți agenți de pază, trei dintre aceștia fiind găsiți dormind, astfel că au fost sancționați contravențional cu amendă în valoare de 900 de lei.

De asemenea, pe raza localității Vădeni, un agent de pază a părăsit postul de pază fără aprobare, fiind sancționat contravențional cu amendă în valoare de 300 de lei.

  •  

 

În data de 16 iulie a.c., în intervalul orar 15:00-03:00, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Însurăței, Ianca și Făurei și ai Secției 1 Poliție Rurală Brăila au desfășurat pe raza de competență, acțiuni pentru menținerea climatului de ordine și siguranță publică cu scopul de a preveni și combate infracțiunile săvârșite cu violență în mediul stradal și a faptelor contra patrimoniului.

 

În urma activităților au fost legitimate 181 persoane, controlate 123 de vehicule, verificate 6 unități economice și efectuate peste 70 de testări alcoolscopice.

 

Totodată, polițiștii au aplicat 37 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 20.350 de lei, dintre care 31 conform O.U.G. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, 2 conform Legii 61/1991 și 4 conform altor acte normative, fiind reținute 3 permise de conducere și un certificat de inmatriculare.

 

De asemenea, a fost constatată și o infracțiune în flagrant, astfel că în data de 16 iulie, în jurul orei 16:20, polițiștii din cadrul Secției 1 Poliție Rurală Brăila au oprit în trafic un bărbat, în vârstă de 51 de ani, din comuna Râmnicelu, în timp ce conducea o autoutilitară pe raza localității de domiciliu.

În urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat faptul că autovehiculul condus este neîmatriculat.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul neînmatriculat.

  •  

 

În data de 17 iulie a.c., în intervalul orar 15:00-22:00, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Însurăței, Ianca și Făurei, au desfășurat pe raza de competență, acțiuni pentru menținerea climatului de ordine și siguranță publică cu scopul de a preveni și combate infracțiunile săvârșite cu violență în mediul stradal.

 

În urma activităților au fost legitimate 94 de persoane, controlate 44 de vehicule, verificate mai multe unități economice și efectuate peste 11 testări alcoolscopice.

 

Totodată, polițiștii au aplicat 26 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 9.685 de lei, fiind reținute un permis de conducere și un certificat de inmatriculare.

 

În continuare polițiștii brăileni vor acționa pe raza întregului județ, pentru prevenirea și combaterea întregului fenomen infracțional!