ACȚIUNI DE AMPLOARE DESFĂȘURATE DE POLIȚIȘTI PENTRU MENŢINEREA UNUI CLIMAT DE ORDINE ŞI SIGURANŢĂ PUBLICĂ
Poliţiştii brăileni acţionează, permanent, în municipiu şi judeţ, pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale, în special a celor comise cu violenţă, pentru menţinerea climatului de ordine şi siguranţă publică, precum și pentru reducerea riscului rutier.
În perioada 27-29.05.2022, poliţiştii brăileni sprijiniți de jandarmi, au acţionat în municipiu şi pe raza județului pentru prevenirea şi combaterea faptelor ilicite.
De asemenea, polițiștii rutieri au acționat, atât pentru conștientizarea de către cetățeni a riscurilor la care se expun prin nerespectarea normelor privind circulația pe drumurile publice, cât și pentru reducerea numărului accidentelor rutiere.
Astfel, au fost organizate și desfășurate 44 de acțiuni și s-a intervenit la 120 de evenimente, 101 dintre acestea fiind sesizate prin apel SNUAU 112.
Pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat 395 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 165.350 de lei.
Totodată, ca măsură complementară, polițiștii rutieri au reținut în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce 25 de permise de conducere și au fost retrase 17 certificate de înmatriculare.
Exemplu:
În noaptea de 28 spre 29 mai a.c., în intervalul orar 20:00-02:00, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Brăila și Secției 2 Poliție Rurală Brăila au desfășurat pe raza de competență, acțiuni pentru prevenirea și combaterea infracțiunilor săvârșite violență în mediul stradal, a producerii unor evenimente rutiere și a infracțiunilor contra patrimoniului.
În urma activităților au fost legitimate 165 de persoane, controlate 107 vehicule, verificate 27 de unități economice și efectuate 12 de testări alcoolscopice.
Totodată, polițiștii au aplicat 44 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 12.820 de lei, dintre care 29 conform O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, 15 la Legea nr. 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice.
De asemenea, au fost reținute în vederea suspendării 6 permise de conducere și ridicate 4 certificate de înmatriculare.
De asemenea, în noaptea de 27 spre 28 mai a.c., în intervalul orar 22:00 - 06:00, polițiștii din cadrul Serviciului de Ordine Publică au desfășurat o acțiune, pe raza județului Brăila, privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecției persoanelor.
În cadrul acțiunii au fost verificate 91 de obiective asigurate cu pază, instruiți 102 agenți de securitate și verificate 5 echipaje de intervenție privată.
Polițiștii au aplicat 22 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 5.300 de lei, dintre care 17 conform Legii nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecția persoanelor și 5 la H.G. nr. 301/2012 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecția persoanelor.
Astfel, la o stație de sortare deșeuri menajere de pe raza județului, au fost depistați doi agenți de securitate ce dormeau în timpul executării serviciului de pază. Cei doi au fost sancționați cu amendă, în valoare de 300 de lei fiecare, conform Legii nr. 333/2003.
Totodată, în urma unei declanșări controlate a butonului de panică de la un obictiv de pe raza municipiului, echipajul a depășit timpii maximali de intervenție, societatea fiind sancționată cu amendă, în valoare de 2.000 de lei potrivit H.G. nr. 301/2012.
În continuare polițiștii brăileni vor acționa pe raza întregului județ, pentru prevenirea și combaterea întregului fenomen infracțional.


