SERVICIUL PENTRU ACŢIUNI SPECIALE

pune la dispoziția subunitarilor teritoriale de poliţie, efective specializate, ca forța complementară la acțiunile şi raziile polițienești executate de acestea;

acționează ca forța de prima urgenţă pentru realizarea sarcinilor din competenţa poliţiei, în completarea măsurilor realizate inițial de subunitățile teritoriale, în cazurile producerii de catastrofe, calamitați, dezastre, avarii, incendii de proporții, accidente feroviare, aeriene ori auto deosebite, executând şi operațiuni de salvare a victimelor

participă, temporar şi limitat, cu aprobare la acțiuni polițienești executate în cooperare cu unitatea ale poliţiei din județele limitrofe;

acordă protecție şi sprijin de specialitate, cadrelor din celelalte subunităţi, pe timpul executării unor activitatea polițienești care prezintă un grad ridicat de periculozitate;

asigură, în cazuri deosebite, protecția polițiștilor, martorilor sau altor categorii de persoane implicate în desfășurarea unor anchete penale, daca asupra acestora s-au exercitat presiuni, amenințări ori dacă viața lor sau a familiilor acestora este în pericol;

intervine pentru respingerea şi contracararea atacurilor îndreptate împotriva sediilor unitarilor şi subunitarilor de poliţie;

asigură primele măsuri în cazul manifestărilor violente, spontane, acțiunilor turbulente ori în alte situații în care derularea evenimentelor este instantanee şi nu putea fi prevăzuta, până la sosirea efectivelor de jandarmi;

instituie temporar microfiltre în cooperare cu Serviciul Poliţiei Rutiere, în puncte obligatorii de trecere ori în zone de interes operativ;

participă, temporar şi limitat, cu efective la întărirea dispozitivelor de patrulare auto ale subunitarilor teritoriale pe timpul vizitelor oficiale, acțiunilor protocolare şi manifestărilor sportive cu număr mare de spectatori, la afluirea şi defluirea acestora sau în zone cu criminalitate ridicată;

din dispoziție, intervine operativ în zonele şi cartierele unde s-au comis infracțiuni grave (răpiri, omucideri, atacuri armate, dezertări, evadări), completând măsurile inițiale ale subunitaţilor teritoriale de poliţie.