20 Iulie 2024Sursa: IPJ Brăila

ACȚIUNILE POLIȚIȘTILOR LA INCEPUT DE WEEK-END

Principalele misiuni desfășurate de polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brăila, în ultimele 24 de ore au fost menținerea ordinii și liniștii publice, prevenirea și combaterea infracționalității de orice fel și creșterea gradului de siguranță rutieră.

 

Polițiștii au acționat, la nivelul întregului județ pentru a preveni faptele antisociale, organizând 11 acțiuni și au intervenit la 60 de evenimente, dintre care 53 au fost sesizate de cetățeni prin 112.

 

Polițiștii au constatat 114 de fapte care au perturbat ordinea și liniștea publică. În toate aceste cazuri, intervențiile au fost imediate și ferme pentru liniștea cetățenilor care ar fi putut fi afectați. În acest sens, au fost aplicate amenzi în valoare de peste 40.000 de lei.

 

Pentru menținerea siguranței rutiere, șase șoferi au rămas fără permis de conducere după ce au pus în pericol siguranța altor participanți la trafic.

 

De asemenea, au fost oprite din a circula pe drumurile publice autovehiculele care nu prezentau siguranță în trafic. Astfel, trei certificate de înmatriculare au fost retrase până la remedierea problemelor constatate.

*

 

La data de 19 iulie a.c., în intervalul orar 19:30-21:30, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Braila au desfășurat acțiuni pe raza de competență pentru reducerea riscului rutier, prevenirea faptelor comise cu violență, menținerea unui climat de ordine și siguranță publică și combaterea traficului și consumului de droguri.

 

În acest context au fost verificate societăți comerciale, legitimate peste 40 de persoane, controlate 34 de vehicule, șoferii fiind testați cu aparatul etilotest și drugtest.

 

Pentru liniștea cetățenilor, cei care au ales sa încalce legislația în vigoare au fost sancționați contravențional cu amenzi în valoare de peste 2.000 de lei pentru 16 fapte constatate.

*

 

În cadrul acțiunilor, la data de 19 iulie a.c., la ora 19:30, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Brăila - Biroul Ordine Publică au oprit în trafic un tânăr de 19 ani, din Brăila, în timp ce conducea un autovehicul pe Calea Galați din municipiu.

 

În urma verificările efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat că acesta are dreptul de a conduce suspendat.

 

În cauză a fost întocmit dosar penal în care sunt continuate cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul având exercitarea dreptului de a conduce suspendată.