ACȚIUNILE POLIȚIȘTILOR IN ULTIMELE 24 DE ORE
Principalele misiuni desfășurate de polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brăila, în ultimele 24 de ore au fost menținerea ordinii și liniștii publice, prevenirea și combaterea infracționalității de orice fel și creșterea gradului de siguranță rutieră.
Polițiștii au acționat, la nivelul întregului județ pentru a preveni faptele antisociale, organizând 11 acțiuni și au intervenit la 51 de evenimente, dintre care 40 au fost sesizate de cetățeni prin 112.
Polițiștii au constatat 76 de fapte care au perturbat ordinea și liniștea publică. În toate aceste cazuri, intervențiile au fost imediate și ferme pentru liniștea cetățenilor care ar fi putut fi afectați. În acest sens, au fost aplicate amenzi în valoare de peste 38.000 de lei.
Pentru menținerea siguranței rutiere, patru șoferi au rămas fără permis de conducere după ce au pus în pericol siguranța altor participanți la trafic.
De asemenea, au fost oprite din a circula pe drumurile publice autovehiculele care nu prezentau siguranță în trafic. Astfel, trei certificate de înmatriculare au fost retrase până la remedierea problemelor constatate.
În total, ieri, pe raza județului, au fost semnalate 42 de posibile infracțiuni.
****
Reamintim faptul că la data de 6 iulie, când, la ora 00:10, polițiștii din cadrul Biroului Ordine Publică, în timp ce efectuau un control asupra unui grup de persoane pe strada Chișinău, au identificat un barbat de 40 de ani din sat Plopu.
În urma verificării în bazele de date, polițiștii au constatat faptul că autoritățile austriece au emis un mandat european de arestare, în vederea extrădării către acest stat pentru infracțiuni de furt.
La data de 8 iulie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale l-au prezentat Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați, fiind emisă ordonanță de reținere pntru 24 de ore.
***
La data de 8 iulie a.c., la ora 22:20, polițiștii din cadrul Poliției Secție 2 Poliție Rurală Brăila au oprit în trafic, un bărbat de 55 de ani, din Brăila, în timp ce conducea un autoturism pe raza comunei Chiscani.
Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând faptul că avea o îmbibație alcoolică de 0,79 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind condus la spital pentru recoltarea de mostre biologice.
În cauză a fost întocmit dosar penal în care sunt continuate cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui autovehicul sub influența alcoolului.
***
La data de 8 iulie a.c., la ora 18:50, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Brăila - Biroul ordine Publică au observat în trafic, un autoturism, care, la vederea echipajului a oprit brusc în dreptul unui imobil.
Șoferul autoturismului a fost identificat, fiind vorba de un bărbat de 41 de ani, din Brăila.
Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând faptul că avea o îmbibație alcoolică de 1,59 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind condus la spital pentru recoltarea de mostre biologice.
De asemenea, în urma verificărilor efectuate în bazele de date s-a stabilit faptul că avea certificatul de înmatriculare suspendat întrucât avea inspecția tehnică periodică expirată, motiv pentru care a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 1.485 de lei conform OUG 195/2002.
În cauză a fost întocmit dosar penal în care sunt continuate cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui autovehicul sub influența alcoolului.
Polițiștii vor continua să acționeze pentru prevenirea și combaterea întregului fenomen infracțional!