ACȚIUNILE POLIȚIȘTILOR DIN ULTIMELE 24 DE ORE
Principalele misiuni desfășurate de polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brăila, în ultimele 24 de ore au fost menținerea ordinii și liniștii publice, prevenirea și combaterea infracționalității de orice fel și creșterea gradului de siguranță rutieră.
Polițiștii au acționat, la nivelul întregului județ pentru a preveni faptele antisociale, organizând 8 acțiuni și au intervenit la 31 de evenimente, dintre care 28 au fost sesizate de cetățeni prin 112.
Eforturile de menținere a ordinii și siguranței publice au dus la identificarea și sancționarea a numeroase fapte penale și contravenții, contribuind astfel la creșterea siguranței cetățenilor.
Astfel, polițiștii au constatat 111 fapte care au perturbat ordinea și liniștea publică. În acest sens, au fost aplicate amenzi în valoare de aproximativ 35.000 de lei.
Pentru menținerea siguranței rutiere, 2 șoferi au rămas fără permis de conducere după ce au pus în pericol siguranța altor participanți la trafic.
De asemenea, au fost oprite din a circula pe drumurile publice autovehiculele care nu prezentau siguranță în trafic. Astfel, un certificat de înmatriculare a fost retras până la remedierea problemelor constatate.
În total, ieri, pe raza județului, au fost semnalate 20 de posibile infracțiuni.
***
Ieri dimineață, 4 iulie a.c., la ora 11:15, polițiștii din cadrul Biroului Oridne Publică l-au oprit în trafic pe un tânăr, în vârstă de 27 de ani, din comuna Gropeni, în timp ce conducea un vehicul pe strada General Gheorghe Avramescu.
Întrucât acesta nu purta centura de siguranță și nu avea în funcțiune luminile de întâlnire ale vehiculului, a fost sancționat contravențional cu amendă, în valoare de 660 de lei, conform O.U.G. nr. 195/2002.
În urma controlului efectuat, în vehicul a fost găsit un plic transparent ce conținea o substanță solidă de tip cristal, acesta fiind ridicat în vederea continuării cercetărilor.
Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind zero.
Totodată, acesta a fost testat și cu aparatul drugtest, rezultând indicii cu privire la o posibilă prezență a substanţelor psihoactive.
Menționăm că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, persoana fiind condusă la spital pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii consumului de substanțe interzise.
În cauză a fost întocmit dosar penal în care sunt continuate cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe.
Polițiștii vor continua să acționeze pe raza județului pentru prevenirea oricăror evenimente rutiere și asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică!